O istorie neverosimilă

O istorie neverosimilă

Puţini ştiu că acum doi ani prin instanţele de judecată ale Chişinăului era cunoscută o vizitatoare, care de nenumărate ori intra timidă ba într-un oficiu, ba în altul, căutând pe cineva care să o înţeleagă. Avocaţii, judecătorii cunoșteau istoria ei pe care o considerau o pură invenție. Pur şi simplu, istoria sa pe care o povestea de atâtea ori părea incredibilă, ireală şi nimeni, niciodată nu a admis că ceea ce spunea femeia putea fi adevărat.

Pe doamna respectivă o chema Ileana şi avea o vârstă respectabilă cuprinsă între patruzeci şi cincizeci de ani. Era divorţată de mai bine de 10 ani, răstimp în care toate forţele şi le-a depus pentru a-şi vedea fiul Alexandru pus pe picioare. Era o doamnă bine cu o ţinută de atletă şi doar unele riduri apărute pe frunte şi la ochi trădau trecerea anilor. Despre istoria ei, am aflat absolut întâmplător, fiind în vizită la un cunoscut avocat. În una din zile, când tocmai mă pregăteam să ies de la firma de consultanţă a cunoscutului meu, secretara îl informă că o oarecare doamnă, Ileana Panciu, roagă să fie primită. „Este o doamnă stranie…”

Am acceptat să fiu prezentat drept ajutorul avocatului, iar ceea ce mi-a fost dat să aud întrecea cu adevărat orice limită a imaginaţiei. Împletită în circumstanţe tragice pentru familia ei, această istorie părea un suspans între real şi fantastic. Iată ce mărturisea femeia, cazul ei fiind un bun exemplu pentru manualele de drept.

În luna noiembrie a anului 2002, doamna Panciu a primit un sunet de telefon de la Moscova. A telefonat-o fiul care, cu o voce tremurândă a informat-o că este fugar şi numele lui este dat în căutare federală.

”Era învinuit pentru un viol pe care de fapt nu l-a săvârşit” insista doamna Panciu. Atât.

Alexandru plecase cu prietena sa, Olga, la Moscova unde închiriase o garsonieră. Olga îşi făcea studiile la universitate, iar Alexandru lucra la o firmă comercială. Părinţii fetei, dar și mama băiatului aveau grijă să le trimită periodic ceva bani pentru întreţinere, deoarece în capitala Rusiei o garsonieră costa nu mai puţin de 500 dolari, bani care trebuia să fie plătiţi lunar proprietarului. Părinţii considerau căsătoria tinerilor ca inevitabilă şi în primăvară urma să fie organizată nunta la Chişinău. Totul părea să fie bine până la acel sunet straniu, acel strigat de ajutor de la fiul ei.

”Am rămas fără grai, încremenită și nu știam la cine să apelez, ce să fac…” își depăna povestea femeia.

Ileana Panciu a sunat în aceeaşi seară la Moscova şi a întrebat-o pe Olga, să-i spună ce s-a întâmplat. Fata i-a descris o situație din care reieşea că Alexandru a întreţinut relaţii cu o domnişoară, după care “victima” a depus o plângere la poliţie, învinuindu-l de viol. Anterior victima împrumutase de la Alexandru niște bani…

Inima frântă a mamei îi spunea că trebuie să plece la Moscova, să-și găsească băiatul, să-l asculte și să-l ajute. O lumină de speranţă mai era păstrată că situaţia ar putea fi ameliorată, fără ca acest caz să ajungă în instanţa de judecată.

„A doua zi am plecat cu trenul la Moscova” – povestea doamna.

In capitala Rusiei a găsit-o doar pe Olga. Fata era disperată și a zis că nu știe unde-i este logodnicul. Femeia a mers la poliţie unde un ofițer a confirmat că fiul este dat în căutare federală.

În fine, aici şi începe de fapt calvarul Ilenei. Făcând cunoştinţă cu presupusa victimă, femeia a aflat că aceasta îi datora o anumită sumă de bani lui Alexandru, fapt pentru care, zicea ea, a fost violată. La cei 16 ani ai săi fata părea o domnişoară fizic dezvoltată şi intuiţia de femeie îi spunea că în faţa ei e o tipă care nu trebuie mult rugată pentru a merge în pat cu cineva. Ileana a întrebat părinții fetei ce sumă ar solicita pentru ca să fie retrasă plângerea de la poliție Tatăl fetei, fără să ezite a numit cifra de 10.000 dolari SUA.

„Nu dispuneam la moment de aceşti bani. Am revenit în Moldova unde mi-a trebuit o lună ca să adun suma respectivă de la cunoscuţi, prieteni şi rude. Apoi am plecat din nou cu banii la Moscova. Băiatul nu mă mai suna ca mai înainte. Doar de două ori am fost rugată să fac ceva şi să mă înţeleg cu părinţii fetei. Banii erau pregătiţi şi intenţionam să merg și să-i dau chiar a doua zi…”

Mare însă i-a fost mirarea Ilenei când tatăl fetei, un rus cu nas roşu, i-a spus că nu ia banii. „Nu vreau să iau nici un ban de la dumneata şi te rog să nu ne şantajezi cu mita!” a strigat într-un răstimp acesta după ce femeia cu lacrimi în ochi îl implora să-și retragă plângerea de la poliție și să închidă cazul așa cum se înțeleseră… Rusul însă părea de neînduplecat.

”Am ieșit afară noaptea târziu. Îmi era frică și nu știam unde să o apuc. Mă temeam să nu fiu prădată, să nu pierd banii pe care îi împrumutasem de la atâta lume…” spuse femeia cu glas stins.

Mai rămăseseră doar două zile până la Revelion şi ea îşi plângea copilul ascuns undeva prin subsolurile Moscovei. Peste puţin timp apăru din beznă şi tatăl victimei. „Horoşo” (Fie), a zis acesta, ”voi lua banii, dar cu o condiţie…”

Condiţia a fost una umilitoare.

În seara de Anul Nou, pe data de 31 ianuarie, la ora 23.50 Ileana urma să vină la cimitirul Novodeviceia, ce se afla la una din periferiile Moscovei.

”Așa mi-a zis bărbatul acela – să vin la cimitir, pe aleea 23b. Exact la ora indicată…”

A intrat în cimitir, solicitând unui paznic să-i spună unde este aleea pe care o căuta. Era o noapte întunecoasă, fără lună şi fără lumini pe aleile cimitirului. A mers drum lung printre mormintele ce se profilau în întuneric ca nişte fantome. Doar unde și unde mai pâlpâia câte o lumânare lăsată în mici felinare pe morminte.

Ajunsă la capătul aleii, s-a oprit pentru a găsi crucea pe care o căuta.

Femeia tăcu pentru câteva clipe. Ascultam liniștea și încercam să înțeleg ce se ascunde în toată această istorie.

”Era mormântul unei oarecare Arhipova Svetlana”, continuă femeia într-un sfârșit. ”Lângă mormânt creşteau doi copaci…”

Femeia tăcu din nou. Se vedea că-i era greu să rememoreze prin ce a trecut.

”Am urcat în copacul din dreapta, pe o creangă groasă care ducea spre copacul de alături, aşa cum mi s-a spus să fac…”

Urcată cu greu în copac, femeia începu să aștepte cu răsuflarea întretăiată fără să se miște.

”Înghețasem toată și suflam din când în când în mâini…”

”De ce ai urcat în copac, dacă nu știai ce va urma?” am întrebat-o.

Ileana Panciu îmi răspunse imediat:

”Tatăl fetei mi-a spus că dacă doresc să-mi văd copilul salvat, să merg acolo, să urc cu banii în copac și să aștept…”

De undeva de departe până la cimitir ajunseră bătăile clopotelor. Kremlinul vestea sosirea Anului Nou în Rusia. Tocmai atunci Ileana auzi o voce din întuneric: „Leagănă creanga, leagăn-o!”.

Urmă sfatul vocii nocturne. Doi copaci ca nişte stafii se legănau în întunericul unui cimitir moscovit în timp ce toată lumea sărbătorea Revelionul. Copacii se legănau tot mai tare, împletindu-şi crengile.

”La un moment dat, simții cum cineva mă atinse pe umăr, spunând în șoaptă „Acum dă-mi banii”.

Întinse mâna în întuneric şi pachetul cu bani dispăru, fiind înşfăcat de cineva. Rămasă în continuare în copac, femeia simţi cum acel cineva coborî din copacul vecin şi dispăru în întuneric….

A venit la Chişinău întrebându-se de ce a fost nevoie de atâta conspiraţie.

”Amintindu-mi de acea noapte în cimitir, de multe ori nu-mi venea a crede prin ce am trecut. Revenită la Chișinău așteptam sunetul lui Alexandru, care însă nu s-a mai auzit nici după o săptămână, nici după două, nici după trei… Disperată am mers la poliţie. Persoana de serviciu mi-a comunicat că Alexandru a fost reţinut şi, dacă va fi găsit vinovat, va face până la 12 ani de închisoare.”

În oficiu se lăsă o liniște adâncă. Femeia tăcea. Tăceam și noi.

”Unde e Alexandru acum?” întreb.

”E la închisoare. De doi ani deja…”

”Păi… el a întreținut relații cu acea minoră?”

”Da”

”Și atunci? Ce doriți de fapt de la noi, doamnă Panciu?” întrebă avocatul.

Femeia muți. Se uită când la avocat, când la mine lung și apoi zise:

”Nici voi nu mă credeți… ca Alexandru nu e vinovat și că a fost o capcană… Eu am mai fost la Moscova și l-am întrebat pe tatăl fetei de ce a luat banii dar nu și-au retras cererea. Atunci el a strigat la mine – ” „Care bani?! Judecata a făcut dreptate, aşa că cară-te şi nici nu dorim să auzim de voi! Po-na-e-ha-li tut (Uită-te cum dau năvală!)

Totul a luat sfârşit. Cunoscutul meu avocat nu a acceptat să preia acel caz, în care escrocheria, mita, daca acestea avură loc, ar fi putut să fie dovedite cu probe. Aflasem că după doi ani Ileana Panciu se stinse din viaţă, bolnavă, rămasă fără adăpost. Istoria ei era greu de crezut.

Aici ar fi luat sfârşit povestea noastră, iar eu cu siguranţă aş fi rămas cu o ciudată și ambiguă impresie după acea întâlnire cu Ileana Panciu. Întâmplarea însă a făcut ca mai dăunezi, peste ani sa răsfoiesc unul din numerele de Revelion al ziarului rusesc „Moscovskie vesti” (Noutățile Moscovei”), unde la rubrica „Istorii neverosimile” să găsesc aceiaşi istorioară, cu alte personaje, povestită corespondentului de o victimă moscovită. Acelaşi cimitir, aceiaşi copaci… Articolul se termina cu o constatare amuzantă: „Cea mai fantastică întâmplare de Anul Nou este legată tot de mită – unicul fapt real al Rusiei moderne”

About Tofan Gheorghe

I was born in Moldova. Have my degree in human communication. Love reading, writing, watercolor. I live and work in Dublin, Ireland.
Image | This entry was posted in Short stories (romanian language) and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s