Nu(,) E ”Timpul” Pentru Adio…

_DSC4608C

Note for my friends and followers whose mother tongue is different than mine – Romanian: This is a short story, about What The Hell Is Going On In Moldova!?

Nu(,) E ”Timpul” Pentru Adio…

Ieri l-am revăzut pe bunul meu prieten Laconic1, un băiat de treabă cu care suntem legați într-o frumoasă relație de prietenie ce durează ani și ani deja. E unul dintre prietenii reali pe car îi am, nu unul doar unul virtual. Îmi place să mă întâlnesc cu el, să vorbesc cu el, să-l ascult… Am reale motive să țin mult la această prietenie și prietenul meu, vorba vine, știe de ce. În general, el își pune deseori această provocatoare întrebare ”de ce?” pentru ca ulterior să caute și să ajungă la un răspuns logic sau, cel puțin, plauzibil.

De obicei ne întâlnim la o cafea, la o bere, la o partidă de biliard… Mă bucur întotdeauna sa-l văd cu dispoziția bună, să-i aud vorbele de duh și bancurile pe care știe să le povestească în maniera sa irepetabilă, ca un actor veritabil – cu intonație, gesturi… Ce mai! Prietenul de asta e prieten că ne vrea binele , ne înțelege și ne face bine. Cred că am mai mulți prieteni, dar Laconic1 e unul mai special aș zice.

El e prietenul meu spiritual, un fel de tutore, dacă vreți, cu care pot să discut tot ce vreau, să merg cu el unde vreau și să petrecem așa cum vrem. La înot? Poftim, nici o problemă. Prietenul vine cu mașina, mă așteaptă și mergem hăt departe, tocmai la marginea Dublinului, sub munte… ”Aici e mai bine”, zice el. ”Centrul acesta este unul mai nou, mai proaspăt și… e mai aproape de casa mea”.

La biliard mergem chiar în centrul orașului unde o sală mare și confortabilă te predispune la discuții și petrecere pe cinste. Aici nu se servește alcool, nu se fumează și o partidă costă doar un euro. Jucăm patru, cinci partide bune ceea ce ne ia cam două ore după care mergem neapărat la o halbă de bere. Chit că Dublin-ul e prin de baruri – Pub-uri. Ele sunt peste tot. La margine de stradă, la mijlocul ei, la începutul sau chiar la sfârșitul străzii. Și fiecare Pub e unic în felul său, irepetabil, cu nuanțele, staff-ul, bucatele clienții și muzica sa.

Noi avem o preferință a noastră, un Pub de pe strada Earl North, Madigan se numește. Acolo suntem întâlniți de James Joyce sprijinit dezinvolt în cârja sa celebră, scrutând de sub borurile genialei sale pălării zborul pescărușilor veșnic rătăciți pe malurile râului Liffey.

Barul Madigan este unul lung. Adică sala de mese este lungă și nu prea confortabilă la prima vedere. Dar asta doar la prima vedere. Căci, la urma urmei, nu poate fi un bar inconfortabil în chiar inima capitalei irlandeze. În acest pub muzica, bucatele, băuturile sunt una ca alta sută la sută Irish.

După o halbă două de Guinness, îmi petrec prietenul la oprirea autobusului din fața Trinity College unde ne luăm rămas bun până ”săptămâna viitoare”.

Cam atât.

Doar că tot acest răstimp cât suntem împreună mai discutăm, firește, ceva, sau despre ceva. Un subiect legat de un eveniment oarecare, cum ar fi, de exemplu, Jocurile Olimpice, Criza economică, Evenimente culturale sau știrile trăsnet de care sunt pline ziarele și portalurile azi.

Apropo de ziare. Prietenul meu Laconic1 e un cititor înveterat. Îi place să citească și face glume, bancuri din această patimă a sa. Citește ce trebuie și ce nu trebuie, ceva nou sau mai vechi, citește cărți, știri pe net, ziare, potlogării de tot felul. Îmi povestește o mulțime de lucruri interesante.

Zice că a citit întotdeauna.

Odată chiar l-am ”descusut” să aflu de când s-a apucat de citit ”totul” și el mi-a răspuns imediat – ”din școală”. ”La recreație citeam în bibliotecă, la sala de lectura, apoi primeam ziare și reviste acasă… Îmi convingeam părinții să mă aboneze la cele mai bune reviste și ziare ale timpului. Când crescusem mai mare primeam printre altele ”Argumentî…” ”Prava”, ”Izvestia” și mai toată presa de la Chișinău. Primeam chiar și reviste românești, unele care încă nu erau interzise în Moldova. Făcusem abonare directă și le primeam în plic prin poștă. Cutia poștală de la poartă era plină mai în fiecare zi…”

Apoi mă întrebă:

”Tu ai așteptat poștașul la poartă să-ți aducă gazetele, revistele, scrisorile? E o așteptare cu totul deosebită de alte așteptări. Dacă plouă sau viscolește, stai cu ochii ațintiți spre poartă, să ridici imediat poșta, ca să nu se ude literele… Vii apoi în casă, unde focul trosnește în sobă monoton și toată lumea e parcă mai aproape de tine, chiar în jurul tău. Atunci nu era internet, dar, mi se pare, lumea era mai cultivată decât acum. Cetitul deveni o patimă frumoasă tot atât de puternică pentru mine ca … fotbalul, șahul, pictura, muzica.”

Ascultam atunci această fascinantă ”poveste a cititului” prin care trecusem firește și eu, și prin care încă mai trecea prietenul meu. Era uimitor să aflu acest mic detaliu ”al lecturii” despre el, care niciodată nu bătea la ochi și pe care nu și-l afișa cu treabă sau fără așa cum o fac mulți după ce citesc câteva rețete culinare. Știam că citește, dar nu știam că are o patimă aparte, atât de puternică pentru această îndeletnicire umană. Am aflat atunci că el nu citește pur și simplu. El caută, găsește, face notițe, apreciază, analizează…

–          ”Apoi veni armata. Și nici acolo nu mă putui lăsa de citit. Am citit mai toată biblioteca unității militare. Am rugat să mi se trimită și de acasă colete cu cărți și ziare…”

După ce mi-a povestit această taină a citirii, începusem și eu treptat să mă implic în lecturi, în discuții despre lecturi și în analize ale evenimentelor din Moldova, Romania, Canada, Siria, Rusia și chiar din America… Moldovenilor le place să discute. Nu au încetat să o facă niciodată, oriunde s-ar afla, chiar și aici, în Irlanda. Ce-i drept, ne axăm mai mult pe știrile de la Chișinău care ni se par mai interesante și mai înțelese, nu știu cum, decât cele de la New York.

În fine. La biliard, la o bere, la bazinul de înot, în munți sau pe malul oceanului eu și Laconic1 puneam la bătaie publicațiile, disponibile azi și pe internet.

Treptat, după câțiva ani de lecturi periodice simții că am prins și eu gustul piperat aș știrilor fierbinți, jocul de cuvinte ale titlurilor incitante, ideile subtile ale editorialelor, tot felul de rubrici, fiorul de suspans al materialelor de investigație…. Laconic1 s-a dovedit a fi un adevărat expert în stilistică, gramatică, sintagme, puncte de vedere și chiar numeroase tertipuri editoriale. După nașterea, viața și moartea unor publicații și agenții de presă autohtone, cum ar fi Moldova, Chipăruș, Pedagogul, Semn, Ieri si Azi, Moldova Suverană, Mesagerul, Țara, Sfatul Țării, Flux, Basa, Ziarul de Gardă, Jurnal, Glasul Națiunii etc, etc, Prietenul meu se opri la Timpul, Contrafort, ZdG, LA… Și doar la Timpul făcea comentarii în versiunea electronică a publicației.

– De ce Timpul? – l-am întrebat odată, după ce găsii un comentariu de-al său la un oarecare articol din această publicație. Mulți detestă Timpul, iar la Chișinău, unii chiar s-au specializat în a-l tot suci și pe o parte și pe alta – ba că Tănase-i cu unul, ba cu altul, că fiul său e nu știu cine acolo, că au plecat mulți de la acest ziar… că Chirtoacă e prezentat mai bine decât alții…

– Bună întrebare… De ce… De ce Timpul si nu altă publicație?

Prietenul meu părea puțin confuz. Eram curios să știu de ce totuși îi plăcea să lectureze acest cotidian moldovenesc în fiecare zi. Uneori se întâmpla să mă sune cu noaptea în cap și mă informeze despre un articol al lui Păduraru care l-a impresionat, despre o notă a lui Cheianu, un reportaj de Roibu, o nuvelă de Crudu sau un editorial de Tănase…

A tăcut un timp, apoi a continuat.

–          Uneori se întâmplă să-ți placă ceva pentru simplul fapt că există. Eu nu citesc și nu comentez Timpul fiindcă această publicație e mai puternică sau mai slabă, pentru că e mai bună sau mai rea decât alte publicații. Eu sunt cititor și puțin mă interesează Tănase și băiatul său, de ce a plecat unul sau altul. Unicul lucru care mă interesează este mesajul care mi se aduce zilnic pe paginile ziarului. Eu nu comentez un material comparându-l cu alt material, de la altă publicație, un autor cu altul… Eu comentez ideea, încerc să intervin la o greșeală și condamn falsul.

După acea discuție încercasem și eu să comentez câte ceva la ”Timpul lui Tănase”. În scurt timp înțelesei că-mi place. În primul rând comentariul e un exercițiu foarte eficient pentru a-ți menține forma în ale scrisului. În al doilea rând comentariul e și o formă de polemică, o formă aproape desăvârșită de democrație veritabilă…

În Rusia, lui Putin, i se poate incrimina totul ce vrei. Totuși ceva nu poate să-i reproșeze nimeni. Comentariile, chiar și cele mai violente, criticile chiar și cele mai hidoase la adresa lui nu sunt stopate, nu sunt interzise și sunt la îndemâna oricui să le facă chiar și pe paginile celor mai conservatoare publicații cum ar fi KP…

Ieri, însă, prietenul meu a fost de nerecunoscut. A pierdut o partidă de biliard, apoi alta. Era mai trist ca de obicei și la început crezusem că avuse un conflict, o ceartă în familie, la locul de muncă. L-am întrebat ce are.

–          Timpul mi-a blocat accesul la comentarii.

–          Cum adică ți-a blocat accesul?

–          Iată așa. Simplu. E ca și cum mi-a trântit ușa în nas. Pot să citesc desigur ziarul, comentariile, dar iată să mai inserez comentarii nu pot.

–          Poate ai scris ceva ce nu trebuie, posibil că ai scăpat o vorbă mai ascuțită și ai insultat pe cineva…

–          Poate… Ar fi bine să fie așa. Nu cred însă ca acesta a fost motivul pentru care am fost blocat. Informația vine în Engleză, roșie ca un semn de circulație ”We are unable to post your comment because you have been bloked by Timpul.”

–          Ei, iată… Da mai dă-o naibii, mai las-o baltă, prietene și să mai luăm câte o halbă de Guinness.

Halbele ajunseră în curând pe masă, apoi cafeaua, apoi țigara. Ieri a fost o zi cu mult soare, cu vânt ușor de primăvară și Dublinul radia de bucurie. În Februarie începe primăvara irlandeză, în timp ce în Moldova încă mai e frig, ger, lapoviță și ninsoare.

Laconic1 desfăcu ziarul local Metrou Herald. Trecu încet pagină cu pagină, sorbind când din halbă când din titlurile multicolore, până ajunse la ultimele pagini, acolo unde poți găsi totul despre sport.

–          Ce mai scriu irlandezii?

–          Dacă Scoția se va rupe de Marea Britanie, Barroso zice că va fi dificil dacă nu chiar imposibil ca aceasta să adere la Uniunea Europeană… Apoi – Universitatea DCU anunță extinderea cursurilor computerizate, la distanță și că un masterat Oscali la această universitate costă circa o mie opt sute de euro… Apoi – Arsenal a câștigat la Liverpool, iar postul de radio Phantom 105.2 va reduce din statele sale și în rezultatul restructurării circa șaisprezece persoane vor pierde munca…

Un timp tăcurăm amândoi privind la trecătorii care nu se grăbeeau nicăieri. Un cerșetor se apropie cu mâna întinsă și așteptă să-i strecurăm ceva mărunțiș. Irlandezii nu fumează în baruri. Ei însă au cerșetorii lor care se apropie de oamenii ce fumează afara. Acum câțiva ani acest fenomen era o raritate care a devenit treptat o notă obișnuită pentru centrul orașului.

–          Și irlandezii comentează tot atât de înfocați ca și moldovenii în presa lor? Întreb pentru a relua firul discuției.

–          Aici e cu totul altă treabă. Irlandezii nu trăiesc șocuri informaționale ca noi și un nou eventual Președinte al Țării nu-i afectează direct practic cu nimic. Păcat că nu se vinde Timpul nostru și la Dublin. L-aș cumpăra în fiecare zi și n-aș mai fi nevoit să-l citesc de pe ecran cu toate comentariile, bune, rele, ingenioase, șmechere, cu note sincere sau false…

–          Crezi că e cenzură la Timpul?

–          Cenzura există oricând, peste tot…

–          Atunci…?

–          Înțelegi, ani în șir am scris, am exclamat, m-am bucurat și m-am întristat cu ei. Puteam să trimit oricând un mesaj, un comentariu, să particip la o discuție, să văd cum gândesc oamenii, să înțeleg reacțiile lor, să știu exact ce se face pe acasă…Puteam oricând să scriu ”Ei, Crudu, cred că ai publicat o nuvelă genială!” sau să dau o replică unui provocator… Pe forumul ziarului se vede imediat cine e provocator și cine e sincer, cine manipulează și cine e onest… Uneori comentariile erau mult mai interesante decât materialul de bază… Știi, chiar mă gândeam uneori la această minune de a interacționa direct cu redacția, așa, imediat, și cu mii de cititori ca tine. Câte talente, câți prieteni, câte idei strălucite puteai găsi în comentarii…

–          Și acum nu mai scrie lumea ca altă dată? Sunt mai puține comentarii? Eu, ce-i drept, în ultimul timp citesc doar titlurile…cam așa cum ai citit și tu acum din ziarul acesta irlandez.

–          Înțelegi, ceva parcă s-a schimbat la Timpul lui Tănase. E o echipă nouă. Nu pricep. Fluxul de știri parcă e mai mare. Știrile sunt multe însă fără profunzime, majoritatea de pe net cu ”copy” ”past”. Au apărut multe știri de la agenții pseudo românești, (e foarte ușor azi să deschizi pe net o agenție, un blog cu extensiunea – punct ro.) O știre are și ea niște caracteristici. Ea poate fi interesantă ori nu, informația poate fi veridică, falsă, originală, preluată de undeva, anonimă… Ei, comentariile erau tocmai partea din dos a oglinzii. Ele aduceau corectările și balanța necesară… Și acum sunt comentarii dar sunt foarte puține. Publicul participă mai puțin la formarea ziarului și articolele sunt înlocuite cu un fel de exerciții de scriere, niște compuneri micuțe coapte în oficiu sau copiate.

–          Vin alegerile în Moldova…

–          Cred că și acesta ar fi un motiv pentru care mulți ”comentatori” ca și mine au fost șterși de pe lista Timpului. Am senzația însă că ziarul devine controlat indirect, brutal, redus din calitate și Tănase pare să fie scos din treaba asta sau poate e pur si simplu obosit. Oricum, o rândunică nu aduce primăvara.

–          Dar de ce te întristezi? Mai dă-o încolo de treabă, îmi încurajai eu prietenul. Ia mai bine spune cum va fi timpul în Irlanda.

Laconic1 deschise ziarul la rubrica prognoza timpului. In Irlanda vremea se va încălzi, iar printre norii repezi și ”dușurile” cu ploaie măruntă se va arăta tot mai des soarele. ”Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate…”

Ne-am ridicat de la masă și am pornit încet spre râu. Mi-am petrecut prietenul până la oprire, l-am îmbrățișat și i-am dorit o zi frumoasă.

Am luat-o încet pe Dame street spre catedrală.

La teatrul Olimpia era afișat un poster imens cu titlul spectacolului din ziua următoare.

”The Overtones” anunța afișul titlul Show-ului.

Ce o fi însemnând acest Overtone și de ce vestitul quartet și-a luat această denumire?

Și atunci mi-am amintit o scenă, o mică și ciudată întâmplare legată tot de teatru, una care a avut loc acum ceva ani, în fața teatrului Eminescu din Chișinău.

Era o seară de primăvară în Moldova, una dintre acele seri care nu se uită mult timp – liniștită, frumoasă cu parfum de sunete ieșite printre ramurile castanilor de la Sala cu Orgă. Mergeam liber, respirând adânc prospețimea independenții și suveranității ajunse și la Chișinău. Primisem bursa și eram aproape fericit. Tocmai când să o iau la deal pe strada Eminescu, jos la colțul scărilor de la intrarea în incinta teatrului, mă împiedicai de piciorul cuiva.

La început crezui că e cineva la fel de independent și suveran ca și mine, cineva care vrea să facă o glumă, să vadă de mă țin bine pe picioare. Mă uit însă mai bine și îl văd pe colegul meu de facultate. L-am întrebat cum se simte? El mă privea fără să mă recunoască. Am vrut să chem salvarea, dar el a zis că vrea să meargă acasă. L-am întrebat unde-i este casa, nevasta, l-am urcat în taxi, i-am dat toată bursa șoferului și l-am rugat să-l ducă pe acel coleg acasă.

Ulterior am devenit cei mai buni prieteni. El – Laconic1 și eu veșnicul lui student.

Am zâmbit trist la această amintire bizară.

Ce-o mai fi însemnat oare acest ”Overtone”? mă întrebam a câta oară…

About Tofan Gheorghe

I was born in Moldova. Have my degree in human communication. Love reading, writing, watercolor. I live and work in Dublin, Ireland.
Image | This entry was posted in Presa, Literatura, Comunicare (romanian) and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s