În căutare de muncă și comunicare la Dublin

(Interculturalitate 7. Fragment din ”Jirnal Irlandez”)

Când începusem să-mi caut de lucru la Dublin pentru prima oară, eram cazat la un hotel de pe str Camden, oferit de autoritățile orașului anumitor categorii de oameni, majoritatea șomeri din țări diferite. Locuiam în cameră cu un bosniac, un tânăr de vreo treizeci de ani care era obsedat de ideea de a se căsători și a face copii. Bosniacul nu se gândea la muncă. Zicea că a muncit cândva la o companie “de calculatoare” de la care a fost dat afară pentru că a întârziat de mai multe ori. El își făcea zilnic rugăciunile sale după care săruta de mai multe ori Coranul și-l lăsa apoi la un loc anume pe noptieră, în timp ce eu citeam Biblia pe care tot pe noptieră o lăsam. Nu ne supăra în nici un fel această conviețuire de confesii și tradiții.

Zilele treceau monotone și doar uneori le diversificam cu o mâncare mai deosebită ori cu o partidă de șah cu Alex, un rus care era și un fel de supraveghetor al hotelului.

Mai erau cazate la hotel și alte persoane – toate din Europa de Est, dar mai comunicativi s-au dovedit a fi lituanienii.

Un lituanian de vreo treizeci de ani, stătea mai tot timpul beat, culcat în micuța sa cameră. Zicea că era căsătorit și că trimite mulți bani soției sale. Eram la început intrigat deoarece nu-l vedeam să meargă la nici o muncă. Apoi am înțeles că el de fapt nici nu avea nevoie să muncească, deoarece avea o sursă “stabilă” de venit din… furat. Da, fura lituanianul, cu înverșunare fura din magazinele alimentare… Fura mai mult băuturi alcoolice pe care le vindea apoi la jumătate de preț. Mi-a propus și mie să-mi aleg ce băutură doresc pentru că mi-o poate aduce oricând. Atunci când l-am refuzat, mi-a spus că poate fura ceva de mâncare pentru mine… tot la jumătate de preț. L-am refuzat și a doua oară după care bărbatul înțelese probabil că nu prea poate face business cu mine.

Țin bine minte acea zi de iunie, când mi-am găsit primul job la Dublin.

Aveam tipărite un teanc de CV-uri pe care le lăsam oriunde găseam o ușă deschisă – pe la magazine, oficii, hoteluri etc. Eram în partea de Nord a orașului, ziua era însorită, una dintre acele zile la Dublin când te bucuri de lumină și viață mai mult ca oricând. Ușa hotelului ”R” îmi răsări în fașă pe neprins de veste, după ce cotisem pe o stradă de la stația de tren. Băiatul de la intrare s-a dovedit a fi un român. I-am spus că îmi caut de muncă și el m-a sfătuit să merg în interiorul hotelului unde urma să-l cunosc pe manager. ”Întreabă de Franc”, mi-a zis. ”E un om bun și poate ai norocul să te primească.”

Am intrat în holul hotelului care mi se păru a fi imens. Am întrebat recepționera de serviciu de Franc și ea mi-a zis să aștept fiindcă ”Franc e undeva pe aproape și imediat cum îl văd îi comunic despre dumneavoastră…”

Am luat loc într-un jilț din capătul holului.

A durat ceva timp până de mine s-a apropiat un om, suplu, iute la mișcări, să fi fost recent trecut de șaizeci de ani. Mi-a întins mâna și s-a prezentat scurt:

  • Sunt Franc. Cu ce vă pot ajuta?
  • Sunt Gheorghe, zic, caut de muncă. Acesta este CV-ul meu. Dispun de permis de muncă în țară și aș accepta orice poziție pe care mi-ați propune-o.

Franc îmi luă CV-ul, cardul cu codul public personal și se ridică spunându-mi să-l aștept ca revine în scurt timp.

Trebuie să recunosc că aveam emoții. Nu lucrasem de mult timp și eram gata să accept orice muncă. Franc reveni în curând, luă loc pe un fotoliu din fața mea și zise scurt:

  • Povestește-mi ceva despre tine.

I-am spus o scurta istorie despre mine, punând accent mai mult pe practicile de muncă pe care le avusem anterior în Moldova și în Irlanda.

  • Văd ca ești un om educat și ai o Engleză bună. Cum de ai ajuns tocmai la hotelul nostru? ți-a spus cineva anume să vii la noi?
  • Eu caut cu disperare de mai mult timp și intru oriunde cred ca ar apărea vreo oportunitate de a munci.

Franc s-a interesat dacă primesc ajutorul social și dacă aș accepta o muncă part-time. I-am spus că sunt dispus să muncesc și part-time, în perspectiva că poate să apară ceva constant în viitor și că sunt la evidență la oficiul forțelor de muncă.

Franc iar se ridică și-mi spuse scurt să aștept. De data asta se reținu mai mult timp. În așteptarea mea mă surprinsesem că mă rog la Dumnezeu ca să fiu angajat. Când reveni de această dată, el mă întrebă dacă pot începe chiar de mâine. Firește că am acceptat…

  • Îți pot oferi un part-time la curățenie. Ia-ți o cămașă albă, pantaloni negri, iar cravată îți dăm noi că avem mai multe la recepție. Îți dau și un avans de o sută de euro pentru aceasta. Vezi, numaidecât să ai telefonul cu tine și te aștept mâine la ora nouă.

M-am ridicat și i-am mulțumit acestui om, care îmi dăruise o imensă bucurie și ușurare. Și azi cred că a fost un mare noroc să dau anume peste el. La ieșire, românul mă ascultă și apoi îmi întinse mâna:

• Felicitările mele! Ai fost primit la muncă. Ți-am spus că Franc e un om de treabă! Vino mâine și încolo s-o vedea… poate apare ceva permanent.

About Tofan Gheorghe

I was born in Moldova. Have my degree in human communication. Love reading, writing, watercolor. I live and work in Dublin, Ireland.
This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s