Ion – un bărbat rătăcit cu mama în Israel

(Interculturalitate 13. Fragment din “Jurnal Irlandez”)

Tot cam în aceeași perioadă l-am întâlnit și pe Ion, un băiat de vreo treizeci de ani, care părea atât de disperat de soarta sa încât de câte ori mă întâlnea mă ruga același lucru – să-i scriu o istorie cu care putea să ceară azil politic de la autoritățile irlandeze. ”Învață-mă bade ce să spun și ce să scriu… ceva despre Frontul Popular, că eu sunt bătut și am capul cusut…” Era foarte straniu acel Ionel, mama căruia, zicea el, e la muncă în Israel.

”Am să vorbesc cu mama și o să-ți plătească pentru serviciul acesta”, mă implora el. Odată chiar făcu legătură în prezența mea cu mama lui și vocea de la celălalt capăt al firului mă rugă să-i ajut fiul ”cu azilul” că nu-mi va rămâne datoare. I-am zis acelei femei că eu nu am scris și nu voi scrie în viața mea istorii pentru azilanți și o rog să nu mai insiste. ”Dacă băiatul crede că a avut și are probleme în Moldova, păi las să povestească el cum poate ce l-a adus în Irlanda, cum a ajuns și ce pericol îl paște în Moldova…”

După acea discuție, mama lui Ion nu m-a mai sunat. Apoi auzisem că băiatul se predase autorităților irlandeze și ceru azil, fiind internat undeva pe la Cork. Dar se vede că numărul meu de telefon rămase înscris în contactele lui Ion fiindcă odată, peste un an și ceva, primii un sunet de la Poliția irlandeză.

Fui întrebat dacă îl cunosc pe cutare și pe cutare. Am zis că nu-mi amintesc cine e persoana de care sunt întrebat. Atunci polițistul îi dădu telefonul lui Ion și eu îi recunoscui vocea.

”Ce s-a întâmplat de această dată, Ioane?”

”Gheorghe, ajută-mă și le tradu polițiștilor ce am să-ți spun eu.”

”Bine, zi-i.”

Ion părea a fi disperat iar istoria pe care mi-o relatase confirma că avea de ce să fie disperat: ”Am venit la un restaurant, aici în Cork, cu un cunoscut din Lituania. De fapt el m-a invitat. A zis că plătește el și să comandăm ce ne place. Am stat un timp, am mâncat, am băut, după care el zice că iese să fumeze iar eu îl aștept deja de două ore și nu mai vine. Chelnerii au chemat poliția, pentru că eu nu am cu ce să plătesc masa… Spune-le polițiștilor că eu nu sunt vinovat și că nu am bani ca să mă răsplătesc…” Le-am tălmăcit polițiștilor această istorie tragicomică a lui Ion. Ei mi-au mulțumit și după asta nu am mai auzit de Ion nimic. Pe unde o fi el acum nu mai știu precum nu mai știu nimic nici de alți moldoveni pe care i-am cunoscut cu ani în urmă la Dublin.

About Tofan Gheorghe

I was born in Moldova. Have my degree in human communication. Love reading, writing, watercolor. I live and work in Dublin, Ireland.
This entry was posted in Uncategorized and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s