Ghenadie si Cristi

(Interculturalitate 14. Fragment din “Jurnal Irlandez”)

Un al loc unde puteam auzi vorbă românească și să cunosc conaționali, era și micul magazin moldovenesc „Perestroika” de pe Henry str. Veneam în timpul liber la acel magazin unde numaidecât auzeam vreo istorie interesantă și unde l-am cunoscut pe Ghena de la Cahul și pe Cristi de la Suceava.

Ghena era de vreo zece ani la Dublin. Era un băiat puternic, cu pumnii cât o căldare. De muncă, zicea el. Îmi plăcea să-l ascult pe acest tânăr care mă invita mai de fiecare dată la un pahar de vin. Băiatul avea și un loc preferat unde mergeam – un bar de pe George str cu mese de lemn slinos și cabine separate de unde puteai privi fără a fi deranjat întreaga sala. Ghena zicea că a lucrat cândva în acel bar. Era interesant să văd cum intra ca la el acasă, cum se saluta cu toată lumea. Se simțea bine să-mi arate că cunoaște locuri și lume…

Trăia la un hotel pentru azilanți din centru și lucra la construcții ”Mâinile mi s-au lungit de atâta muncă și cărătură de greutăți” îmi spunea el demonstrându-mi brațele-i puternice.

L-am întrebat cum de a ajuns la Dublin cu zece ani în urmă, când nu avea decât șaptesprezece, optsprezece ani.

”Eu, bade Gheorghe, singur nu prea știu cum am ajuns. La început am ajuns în Anglia. Am urcat într-un tren și m-am ascuns de controlori. Apoi în alt tren și, ascuns printre vagoane, am mers de-mi șuiera vântul pe lângă urechi…”

Povestea lui era incredibilă.

”Odată am ajuns la o stație nu știu pe unde și am fost fugăriți de niște controlori, ori poate de poliție. A trebuit să sar peste un gard de metal ascuțit. M-am cățărat până în vârful gardului, da când am vrut să sar, mi s-a înfipt o țeapă de metal drept în mușchiul mâinii și răzbătuse prin umăr. Nu simțeam nici o durere. M-am izbit de s-a rupt mușchiul cu o bucată de carne rămasă în vârful gardului…”

Ghena își dezveli mâna și-mi arătă cicatricea enormă de la umărul drept.

”Am alergat până am căzut de oboseală. Puteam să mor de atâta pierdere de sânge dar n-am murit. M-am bandajat cum am putut cu o bucată de cămașă și am mers mai departe…”

Băiatul îmi turna câte un pahar de vin îndemnându-mă gospodărește ”să cinstim”. Era ceva în manierele lui, rămas din țăranul de la Cahul. Vroia să se simtă gazdă ospitalieră și eu îi ofeream de fiecare această posibilitate.

”Eu, bade Gheorghe, trebuie să mă duc acasă. Am crescut deja mare și vreau să mă însor. Bani am destui dar aceștia nu mai ajung niciodată”

Zicea că Dublinul e cam ca și Cahulul lui, numai că e ceva mai mare.

Totuși, Ghenadie acumulase și anumite lacune în manierele sale, în felul de a se comporta… Îi plăcea să abordeze domnișoare prin cafenele… Nu prea cunoștea engleza, că nu avea de unde, dar câteva fraze le rostea impecabil.

Odată, îndreptându-se spre masa noastră cu cafelele, spuse ceva unor domnișoare de la masa vecina, la care vorbe ele izbucniră în râs. L-am întrebat ce le-a spus.

”Eu le zic că sunt din Siberia și le întreb și pe ele de sunt din Siberia și lumea râde…” Așa era Ghenadie, băiatul ”cu mâinile întinse de muncă”, care a plecat și el mai târziu acasă ca să se însoare…

Cu Cristi, băiatul de la Suceava, a fost o istorie mai deosebită, mai elegantă, deoarece însuși Cristi era un elegant – îmbrăcat la patru ace, cu haine albe, proaspăt frezat și bărbierit în toată ziua, el se purta ca un veritabil dandi de Dublin. Nu mi-a spus niciodată unde muncește, dar de fapt nici nu prea mă interesa acest lucru.

Se interesa el mai tare unde muncesc eu și dacă nu am nevoie de ceva.

Îi plăcea să mă servească cu o ”Grasă de Cotnari” de fiecare dată când mă vedea.

Mergeam în parcul din apropiere lângă un bar din centru ce-și avea sediul în interiorul unei foste biserici. Desfăcea sticla cu o eleganță și pricepere rară, scotea de prin buzunare două pahare pregătite din timp și savuram în liniște din acea licoare ajunsă la Dublin de pe podgoriile Moldovei românești.

”Eu zic că ar trebui să îmbraci și mata niște haine mai la modă” îmi spuse odată Cristi. ”Am o geacă de piele pentru mata și dacă dorești ai putea să vii să o vezi…”

”Aș avea nevoie mai mult de o cameră decât de haine, Cristi. Stau la un hostel, dar ar trebui să merg la gazdă, caci nu se permite și să muncești și să te afli la hostel…”

Zis și făcut. Cristi mă asigură că are și un loc pentru mine la gazda unde stă.

”Am un loc într-o cameră. Putem merge chiar acum să-ți arăt. Stau la două minute de aici…” Am urcat scările într-o casă de lângă Jervis Shopping Centre…” Apartamentul era unul mic dar destul de încăpător.

”Toți colegii mei sunt la muncă azi… Dorești un ceai sau o cafea, domnu Gheorghe?” ”O cafea, Cristi, aș servi cu plăcere.”

Cristi pregăti cafeaua și luă iar vorba de ”geacă”.

”Eu cred că o geacă normală, de piele naturală la jumătate de preț face să o procuri…” Îmi aduse ”geaca” dintr-un dulap care ocupa un loc imens între bucătărie și salon.

Am pipăit-o, am măsurat-o și am… refuzat-o. Cristi însă insista elegant, calm: ”Dacă nu doriți o geacă, care de altfel vă prinde foarte bine, atunci vă propun o pereche de blugi de firmă. Calitate cea mai înaltă, originali…” Cristi deschide dulapul și scoate de acolo un teanc de pantaloni. Dulapul era plin de haine… Atunci înțelesei unde ”lucrează” Cristi. Am refuzat și blugii și am ieșit mulțumindu-i de cafea.

Și poate bine am făcut că ieșisem imediat, căci în una din zile avuse loc o întâmplare după care nu-l mai văzusem pe Cristi.

Stăteam de vorbă cu el într-o zi însorită de vară, când de noi se apropie doi polițiști. Aceștia mă rugară să traduc ceva pentru Cristi. Înțelesei că polițiștii îl cunoșteau deja pe acest băiat de la Suceava. L-au întrebat să confirme locul de trai, apoi a fost întrebat cu ce se ocupă în Dublin. Cristi răspundea la întrebări ca la interogatoriu… De atunci băiatul a dispărut din Dublin. Probabil a fost deportat ori poate a fost închis. Cine știe? Dar de atunci am devenit reticent fată de orice ofertă de la persoane particulare.

About Tofan Gheorghe

I was born in Moldova. Have my degree in human communication. Love reading, writing, watercolor. I live and work in Dublin, Ireland.
This entry was posted in Uncategorized and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s