Contingentul de la Capuchin

(Interculturalitate 15. Fragment din “Jurnal Irlandez”)

Un alt loc pentru comunicare la Dublin a fost pentru mine și cantina ”șomerilor” din preajma celebrei distilerii de whisky ”Jameson”, chiar în spatele bisericii Capuchin. Nu știu exact cine mi-a arătat-o, dar am frecventat-o cu regularitate câțiva ani, cat am fost singur în Irlanda.

Acolo am cunoscut-o pe ”baba Sveta”, o rusoaică din Ucraina, care zicea ca a venit în Irlanda la fiul ei, medic. Atât. Mai mult nu știa nimeni despre ea nimic. Ea, la rândul ei, în schimb, ne cunoștea pe noi toți, români, ruși, moldoveni și alte neamuri.

Luam la acea cantină doar prânzul. Trebuia să ne prezentăm la coada de afară înainte de ora două și ni se dădea voie să intrăm câte unul. Nu era lumea din cea mai aleasă, și rar venea cineva cu pantofii lustruiți ori îmbrăcat la costum. Nu pot să-mi explic de ce chinezilor nu li se permitea să ia masa la acea cantină. Erau întorși de la ușă. Am urmărit scena de mai multe ori.

Vinerea la cantină se servea pește, iar la pește venea și bosniacul, colegul meu de cameră.

Mesele de la cantina săracilor mă ajutau să economisesc mai mult de două, trei sute de euro pe lună. Mai târziu înțelesei că multă lume sosită la Dublin trecea pe acolo până a-și pune viața pe roate. Unii moldoveni și români luau masa cu regularitate la „Capuchin” ani în șir.

Într-o zi ”baba Sveta” mi-l prezentă pe Ilean, un român care avea o rusă impecabilă. Ca să vezi! Nu întâlnisem români care să vorbească atât de bine limba rusă ca acel Ilean. Avea o ținută de gentleman și i se permitea să intre în cantină, deși era îmbrăcat la patru ace – curat, călcat și bărbierit. Nu ai fi spus că e șomer. L-am întrebat de unde cunoaște rusa și el mi-a zis că din Rusia. Zicea că lucrase în depărtatele meleaguri ale Magadanului unde i-au rămas soția și copiii. Apoi plecase în Finlanda, după care se aciuase la Dublin.

”Păi în Irlanda nu este petrol! Ce ai de gând să faci, Ilean, aici?”

Bărbatul era optimist și sigur pe sine.

”Mă descurc eu cumva că mă pricep la mai multe. Voi plasa pentru început niște anunțuri pentru servicii de lăcătușerie. Apoi s-ar mai vedea. Dacă nu găsesc ceva pe potrivă, plec în Anglia…”

Ilean era unul din acele persoane care-și transformă viața în permanentă călătorie și care se descurcă oriunde i-ar duce soarta. M-a întrebat și pe mine dacă nu avem la hotel nevoie de lăcătuși și dacă va fi nevoie, apoi să-l sun neapărat pe el. I-am promis că așa voi face. Peste luni de zile, când drumurile noastre s-au despărțit l-am sunat pentru a-l informa că hotelul are nevoie de lăcătuș să repare băile în câteva camere… Ilean nu mai răspundea la telefon.

Nimic nu era permanent în Dublin. Oamenii veneau și plecau iar eu rămâneam de fiecare dată singur.

About Tofan Gheorghe

I was born in Moldova. Have my degree in human communication. Love reading, writing, watercolor. I live and work in Dublin, Ireland.
This entry was posted in Uncategorized and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s