Șansa de la hotelul „R.H” și moldoveni în recesiune

(Interculturalitate 18. Fragment din ”Jurnal Irlandez”)

Tot căutând așa, iată că veni și toamna. O toamnă ploioasă care mă înarmă cu o umbrelă trainică și cu o scurtă rezistentă la capriciile vremii dublineze permanent schimbătoare în special în această perioadă a anului.

În una din zilele de septembrie, cu vânt și nori grei din care turna ca din găleată, mergeam a câta oară pe strada Ustace la vale când observai o inscripție lângă o ușă sură deschisă vraiște. Inscripția strălucitoare mă informa că aici se află hotelul ”RH”. ”Cum de nu observasem altă dată oare că aici se află un hotel?” fu primul gând care mă aținti locului.

Intru și văd două doamne la recepție.

”Vă ascult” zice cea mai tânără. ”Cu ce vă pot ajuta?” ”Aș vrea să vorbesc cu managerul, vă rog.” ”Da, eu sunt managerul hotelului. Ce doriți?” se implică doamna mai în vârstă.

”Sunt în căutare de muncă. Poate aveți un loc vacant pentru schimbul de zi sau de noapte… Sunt gata să încep chiar de mâine…” spusei rapid cuvintele repetate atât de multe ori și devenite atât de obișnuite pentru mine.

”Da, puteți lăsa CV-ul aici…”

Am deschis mapa care se subțiase foarte, am scos unul din puținele CV-uri care îmi mai rămăseseră.

”Poftim” zic și-i întind managerului foaia.

Aceasta se uită rapid peste CV și zise:

”Deocamdată nu avem poziții vacante, dar pentru viitor, dacă apare ceva…” Ascultam acest răspuns politicos atât de cunoscut și el urechilor mele… După ce doamna manager termină de spus ce poate să apară ”în viitor” se lăsă o pauză scurtă după care simții că-mi venise și rândul meu să spun ceva: ”Dacă nu aveți poziții vacante acum, vă rog să-mi întoarceți CV-ul. El costă bani…” La aceste cuvinte ambele doamne rămaseră cu gurile căscate. Managerul scoate din mapa ei CV-ul meu primit recent și mi-l întoarce fără să spună nimic.

Eu l-am luat și am ieșit continuându-mi drumul prin ploaie, pe str Ustace la vale.

Peste câteva clipe auzii pași în urma mea și cineva repeta: ”Așteptați, așteptați…!!!” O văzui pe recepționera mai tânără alergând să mă ajungă.

”Managerul m-a trimis să vă cer CV-ul înapoi. Cred că avem un post vacant pentru dumneavoastră…”

I-am dat să țină umbrela, în timp ce eu am scos foaia din mapă: ”Sunt surprins că nu mi-a spus imediat. Vă rog să mă contactați prin telefon în caz de sunt chemat la interviu…” am răspuns.

***

Am fost telefonat chiar a doua zi:

  • ”Alo, domnul George? (Așa eram numit englezește) Sunt Helen, managerul de la hotelul ”RH” Ați putea să vă prezentați azi, între orele două și trei pentru interviu?”
  • ”Da, desigur” răspund. ”Voi fi la dumneavoastră în jurul orei trei. Nu mai devreme”
  • ”Vă aștept” urmă replica.

Nu știam ce muncă mi se va propune, dar eram ferm să accept orice ar fi fost pentru un ”full time”.

Imediat ce m-am eliberat, pe la două, am luat-o spre Temple Bar. Când am intrat în hotelul ”RH”, doamna Helen se ridică și-mi întinse mâna oferindu-mi un scaun lângă al său:

  • ”Poftim, ia loc.”
  • ”Vă mulțumesc.”
  • ”Hotelul nostru este unul relativ mic – avem în total treizeci de camere. De săptămâna viitoare, mai bine zis chiar de luni, vom avea nevoie de cineva care să preia recepția pe timp de noapte, de un portar de noapte. Persoana care lucrează acum pleacă la pensie. Cum crezi vei putea să începi luni? Schimbul de noapte începe la ora unsprezece seara și se termină la șapte și treizeci dimineața. Plata se va face săptămânal pentru orele lucrate – nouă euro și șaizeci și cinci de cenți pe oră. Avem ore și pentru curățenie. Patru nopți vei lucra noaptea și o zi două la curățenie… Ce zici? Înțelegi ce îți vorbesc…? Spune-mi ceva despre tine.”

Doamna Helen dorea să știe și nivelul meu de Engleză. Începui prin a-i povesti ceva general despre mine și familia mea. I-am zis ca sunt căsătorit și că am copii. Se putea vedea că era satisfăcută de engleza mea deoarece îmi ceru Numărul Personal (PPS). Se mai uită o dată peste CV-ul pe care îl ținea în mână și a conchis:

  • Felicitări și bine ai venit la hotelul RH – poziția de portar de noapte e a dumitale. Te aștept luni la ora unsprezece.

M-am ridicat și i-am mulțumit doamnei Helen pentru că mi-a oferit o muncă permanentă. Am confirmat încă odată că sunt gata să încep și că voi fi la hotel luni, la ora stabilită.

Probabil a fost una dintre acele clipe fericite în viață, care nu se uită niciodată.

În Europa, iar în Irlanda în special, se vorbea tot mai mult despre inevitabila criză economică și eu îmi dădeam bine seama că am prins, posibil, un loc în ultimul vagon al trenului care pleacă din gară…

Am mers pe jos spre hostel, gândindu-mă cum aș putea să îmbin două munci la cele două hoteluri.. Dacă încep la unsprezece noaptea și termin la șapte și treizeci dimineața, cred că aș putea să dorm o oră, să înfulec ceva și la nouă să fiu la al doilea hotel, îmi spuneam.

Nu lucrasem niciodată noaptea și de aceea nu puteam să știu ce mă așteaptă de fapt.

Luni m-am prezentat, așa cum a fost prestabilit la RH. Doamna Helen îmi ținu un mic instructaj despre obligațiunile mele, despre acțiunile în caz de alarmă, despre etaje și chei…

”Toate acestea le vei însuși mai pe îndelete pe parcursul lucrului, desigur, dar pentru început e necesar să știi cum să te comporți cu oaspeții, cum să răspunzi la telefon și cui să nu-i dar drumul în hotel. Suntem într-un loc aglomerat și unde mișună fel de fel de lume…”

Aici managerul făcu o digresiune și-mi atrase atenția asupra persoanelor drogate ori celor dependente de droguri. Mi-a spus că ele pot fi ușor identificate după voce, îmbrăcăminte, comportament.

”În caz dacă apar probleme mai serioase, anunți poliția…” Atât!

Acesta a fost tot instructajul. Nu am semnat nici un contract, dar nici nu am insistat pe această întrebare.

Doamna Helen mi-a dorit ”mult succes” și a ieșit din hotel.

Astfel începu pentru mine un lung maraton de ani de zile, de zi și de noapte, cu fel de fel de lume de pe toate colțurile pământului. De fapt ușa de la hotel, deveni pentru mine o deschidere către lume. La hotel niciodată nu știi peste ce fel de oameni vei da, cum se va termina ziua ori noaptea și ce îți aduce ziua de mâine…

Imediat le-am scris celor de acasă să nu-și facă griji.

Așa e firea omului. Dacă atinge un scop oarecare, crede ca au fost rezolvate anumite probleme și grijile vor dispărea. Așa am crezut și eu. De fapt totul s-a dovedit a fi nu atât de simplu cum părea la prima vedere.

***

Cele mai dificile au fost primele zile. Mai bine zis, primele nopți nedormite. Credeam că voi reuși să lucrez și la al doilea hotel după o noapte nedormita.

Am rezistat prima zi – amețit mai mult, mahmur și cu ochii întredeschiși… adormeam în picioare. Am venit la hostel să dorm o oră două dar era extrem de dificil pentru că fereastra de la camera noastră dădea în stradă, chiar la o oprire de autobuz. Trebuia să dorm în zgomotul frânelor și a motoarelor pornite din stație…

A treia zi m-am trezit dormind în camera pentru albituri a hotelului. Nu țineam minte când adormisem și cât am dormit…

Nici vorbă de mâncare sau un duș ca lumea.

Peste trei zile de o astfel de muncă istovitoare, fără pauză, nemâncat simțeam că îmi pierd sănătatea. Am hotărât să-mi cer demisia de la primul hotel.

”Nu-i nimic. Dacă ți-au propus un full-time, mergi la celălalt hotel. Ore vei avea, căci, după cum vezi, munca nu se mai termină la hotel” – m-a încurajat colegul meu român.

Abia după trei zile am căzut mort de oboseală și am dormit toată ziua fără să aud zgomotul din stradă.

Alex, supraveghetorul hotelului, mă întrebă în rusă dacă lucrez undeva. ”Dacă ți-ai găsit de muncă va trebui să părăsești hostelul„ mi-a zis el sec. ”Bine, i-am zis, imediat cum găsesc o gazdă, te informez și plec de la hostel.”

Era în avantajul meu să stau la hostel un timp cât mai îndelungat deoarece nu plăteam pentru cazare. O gazdă la Dublin m-ar fi costat un pumn de bani și nu ar fi fost posibil să o găsesc atât de ușor…

Sâmbătă, după cum a fost înțelegerea, m-am prezentat dimineață la schimbul de zi pentru a lucra la curățenie. Venisem la hotel mai devreme și Helen îmi propuse să merg la bucătărie și să iau masa.

Astfel l-am cunoscut pe bucătarul John, un irlandez, care lucra de ani de zile la hotelul ”RH”, precum și pe două doamne irlandeze, mama și fiica, care serveau mesele. După ce am făcut cunoștință, am fost servit cu un mic dejun irlandez care, după cum se știe este foarte consistent – cârnăciori de porc, ouă prăjite, cartofi, șuncă prăjită, fasole plus o cafea sau un ceai.

Lumea de la bucătărie mi se păru a fi foarte respectuoasă cu mine. M-au întrebat de unde sunt și unde locuiesc. La rândul meu, le-am spus de hostel, de practica mea de muncă la alt hotel…

În continuare, în fiecare dimineață, puteam servi micul dejun la hotel, care devenise și masa de bază a mea pentru o zi întreagă. Mergeam tot mai rar la cantina săracilor, dar vinerea mergeam neapărat pentru bucatele din pește. Observai că coada de la intrare , pe zi ce trecea, devenea tot mai lungă și tot mai multă lume venea în speranța de a avea un prânz ori un mic dejun aici, la cantina săracilor. Acesta a fost un indiciu sigur că peste oraș se abătu criza. Puteam auzi tot mai multă vorbă românească și poloneză în rând, semn că oamenii își pierduseră munca ori nu aveau posibilitatea de plată pentru masă și cazare.

Un alt indiciu al crizei a fost și un detaliu pe care mi l-a povestit un moldovean, Ion, care trăia din adunarea sacilor cu haine vechi adunate pe la ușile irlandezilor. Bărbatul mă întrebă dacă nu avem și la hotel astfel de haine lăsate sau uitate de turiști, căci irlandezii lasă tot mai puține haine afară. ”Nu mai e cum a fost cândva, când lângă fiecare ușă te aștepta o pungă cu donație din haine de mâna a doua. Acum practic nu mai am ce duce la companie…” I-am promis că îl voi înștiința dacă vom avea asemenea ”producție„ la hotel, deși știam că hainele vechi stocate într-un loc aparte, la recepție sunt duse la caritate de însăși managera noastră. I-am spus că îl voi înștiința pentru a-i menține doza de optimism pentru ziua de mâine. Odată Ion veni la hotel cu bicicleta și încărcă sacii cu haine găsite prin camere și care erau stocate de câteva săptămâni la recepție. Apoi nu m-a mai contactat acel bărbat. Dispăruse și de la cantina săracilor, și nici la numărul de telefon pe care mi-l dăduse nu mai răspundea. Apoi auzisem de la cineva că Ion plecase în Moldova. Aici nu mai avea ce face, iar de muncă în altă parte nu-și găsise. Construcțiile din Irlanda fură conservate și macaralele înțepeniră în înălțimea lor dând o impresie că lumea le lăsase pentru o zi două, dar nu pentru o perioadă de ani în șir…

În schimb un alt moldovean, Vasile, fost primar din partea Frontului Popular undeva într-un sat, din Ungheni, nu numai că să descurca în vremea de criză, el chiar spera să-l aducă și pe băiatul său în Irlanda, după absolvirea de către acela a Academiei de Studii Economice. ”De ce nu?” zise el văzându-mă mirat. ”Am unde îl caza, vom avea unde și ce mânca iar dacă mai și prindem ceva de muncă la dărâmarea unui perete ori la vopsit o casă – tot va fi înainte. Unde poate să facă în Moldova o sută două de euro?„

Numai ce nu fac oamenii pentru a aduna un ban. Vasile își aduse fiul pentru perioada de iarnă, care în Irlanda e mult mai blândă decât cea din Moldova, stăteau o iarnă, muncind pe ici colea, pe unde mai prindeau câte o curățenie, câte un gard de vopsit, câte o mică reparație, iar primăvara plecau în Moldova pentru a prelucra pământul, pentru sădit și semănat pe lângă casă…

Chiar și peste ani Vasile putea fi văzut în Dublin cu fiul său, întrebând din om în om sau telefonând în căutarea unei munci…

Eu fusesem lipsit de nevoia de a mai căuta de muncă și asta însemna că viața poate să fie pusă pe roate, în pofida crizei profunde care se lăsase peste întreaga Europă.

About Tofan Gheorghe

I was born in Moldova. Have my degree in human communication. Love reading, writing, watercolor. I live and work in Dublin, Ireland.
This entry was posted in Uncategorized and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s