„Propiska” irlandeză

(Interculturalitate 20. Fragment din “Jurnal Irlandez”)

Pentru a găsi un loc de trai la Dublin, trebuie de depus un efort bun în căutarea apartamentului sau a casei care poate dura câteva săptămâni ori chiar luni. Nimeni nu-ți va oferi un loc de trai dacă nu aduci dovada că muncești și că ești solvabil. Peste tot se cere un depozit pentru o lună înainte. Toate anunțurile sunt făcute pe net iar eu la acea perioadă nu puteam să-mi cumpăr un calculator, deoarece la hostel nu puteai fi sigur pentru lucrurile tale. Știam că în absența noastră camerele pot fi deschise și controlate de către management. Deci nu aveam acces la internet decât dacă mergeam la o cafenea special amenajată pentru acest scop, ceea ce împiedica considerabil o continuitate în căutare.

Am încercat de mai multe ori să mă interesez la moldovenii pe care îi cunoșteam dacă nu au un loc pentru o persoană la gazdă. Odată am fost invitat să văd o cameră într-o casă de pe o stradă dosită de lângă piața de fructe și legume din centru. Iurie, un băiat care lucra de ani buni la o companie pentru amenajarea parcirilor, îmi spuse să vin că se dă o cameră pentru două persoane în casa lor.

M-am prezentat la adresa respectică, la ora prestabilită într-o zi de duminică și mare a fost surprinderea mea să aflu că bărbatul cu cheile de la apartamente este și aici un rus taciturn care se prezentă a fi Mișa. Acesta mă chemă după el la un etaj mai sus ca să văd camera. Scara de metal era în formă de spirală și atât de îngustă, încânt nu încăpeau două persoane alături. La fel de lipsită de spațiu mi se părea și camera prezentată la ultimul etaj. Imediat cum deschideai ușa te trezeai la marginea patului peste care trebuia să treci pentru a pune o haină în dulap. De fapt carmera era puțin mai mare decât mărimea patului și a dulapului iar bucătăria și mai mică. Pentru acest ”lux„, rusul Mișa cerea șase sute de euro pe lună. Desigur că la o mare nevoie putea să fie acceptată pentru un cuplu. Eu însă hotărâi să mai caut și alte variante.

Am adus vorba pe acest subiect cu italianul Andrea.

Italianul mai că explodă de bucurie:

”Degrabă vom avea nevoie de o persoană în apartamentul nostru chiar în centru, la Christchurch! Colegul meu de cameră pleacă și locul în curând va fi liber. Vei locui cu mine într-o cameră cu doă paturi, dacă ești de acord…„

”OK! Andrea, cum să nu? Imediat cum se eliberează locul informează-mă. Eu sunt gata să trec chiar de mâine… La ce preț e o camră pe lună?”

”Camera e șapte sute pe lună. O persoană plătește, respectiv, trei sute cincizeci de euro lunar. Stăpâna casei e o doamnă foarte bună și nu prea vine pe la noi. Apartamentul e curat, luminos și uscat…”

Nu în zadar se spune că o persoană are noroc dacă se află la timpul potrivit în locul potrivit. Exact acest lucru îl pot afirma despre mine. Cunoștința cu Andrea și această atitudine fimiliară dintre noi, un italian și un moldovean, aproape ca și conaționali (de ce nu?), mă scuti de multe căutări și decepțiuni pe care ți le provoacă neapărat căutarea unui loc de trai într-o țară străină.

Era pe la începutul lui Septembrie când am trecut cu traiul în apartamentul de la Christchurch, o regiune din centrul capitalei irlandeze cunoscută și ca atracție turistică datorită bisericii cu același nume construită în secolul XI-lea. Mă bucurasem foarte mult pentru această ofertă deoarece locul părea dominat de o energie pozitivă, iar din apartament se putea auzi bătaia clopotelor bisericii de peste șosea. Apartamentul era într-adevăr cu geamurile spre miază-zi, plin de lumină și aceasta înseamnă foarte mult pentru o climă irlandeză relativ umedă mai tot timpul anului.

Urma să locuiesc într-o cameră cu Andrea, în timp ce a doua cameră era ocupată de un tânăr cuplu brazilian. Cel mai important însă mi se părea faptul că nu trebuia să am nevoie de a folosi nici un fel de transport pentru a merge la muncă, deoarece casa în care locuiam era la o distanță de cinci minute pe jos de hotelul ”RH” la care începusem să muncesc.

Un alt avantaj era și faptul că dimineața, când mă întorceam de la schimbul de noapte, puteam să dorm liniștit, deoarece coabitanții mei erau plecați la muncă, iar când se întorceau, păstrau liniștea pentru ca să pot dormi și seara, înainte de a merge la muncă. A trebuit să treacă un timp oarecare pentru a mă deprinde să dorm câteva ore dimineața când veneam ”acasă” – acesta era primul somn ce dura de la ora opt dimineața și până pe la amiază. După ce mă bucuram câteva ore bune de lumina zilei, reveneam la culcare pe la ora șase până la zece, zece și jumătate seara, ceea ce-mi permitea să să merg la lucru bine odihnit.

Treptat, viața intră într-un ritm stabil.

About Tofan Gheorghe

I was born in Moldova. Have my degree in human communication. Love reading, writing, watercolor. I live and work in Dublin, Ireland.
This entry was posted in Uncategorized and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s