Brazilienii de ”acasă”

(Interculturalitate 23. Fragment din “Jurnal Irlandez”)

Cuplul brazilian, Mauritio si Samanta, cu care locuiam la gazda părea să fie unul foarte fericit. Ea lucra undeva la o școală Montesory iar el contabil la o firmă de vânzări pe internet. De la ei și apoi de la alți brazilieni pe care i-am cunoscut în Irlanda, am aflat mai multe lucruri curioase despre Brazilia. Aproape toți brazilienii, când vine vorba despre țara lor, menționează situația criminogenă ridicată mai ales în Saint Paolo, cât și în alte orașe. Vorbesc despre bandiți ca despre o prezență constantă în viața lor.

”În Brazilia nu poți merge liber pe stradă cu un aparat de fotografiat mai scump sau un telefon mobil… ” ziceau ei.

Îl întreb pe Mauritio odată (el era de origine din capitală) să-mi povestească despre viața privată în Brazilia. ”Iată, zic, tu, dacă mergi după Irlanda acasă…”

”Trebuie să fiu foarte atent…” mă întrerupe brazilianul. ”Dacă află cineva că ai bani, vin și-ți rup ușa de la apartament și nu se lasă până nu ți-i ia.”

”Ei, chiar așa, zic eu… parcă lumea la voi nu merge la supermarket cu mașina după cumpărături…”

”Da, dar și aici, după cum îți e norocul. Când intri în mașină trebuie să știi că în orice moment te poate deja aștepta acolo cineva cu revolverul pe care ți-l poate pune la tâmplă… E un lucru obișnuit!”

”Și în aceste clipe ce ai de făcut?”

”Cel mai bine e să te desparți de bani, că altfel te poți lesne despărți de viață. Le dai banii pe care îi ai și rămâi în mașină, ce să mai faci?”

Samanta se deplasa prin Dublin cu o bicicletă pentru a face economii…

Venea obosită acasă și nu-i plăcea să vorbească despre munca ei sau despre țara sa.

De cele mai multe ori era așteptată de Mauritio cu masa pusă. Brazilienii sunt buni bucătari, le place să gătească și să-și prezinte bucatele preparate ca pe niște bijuterii.

În curând veni timpul să ne despărțim de acest cuplu și în locul lor, Andrea găsi un alt brazilian – Alex să ocupe camera.

Alex era un tip trecut bine de treizeci de ani și veni în Irlanda pentru a face doctoratul zicea el. Deocamdată, însă, lucra la o pizzerie pe o jumătate de salariu, aproape tot atât de mare cam cât să plătească gazda și ceva cheltuieli în plus pentru mâncare.

M-a mirat foarte mult când acest Alex, făcând schimb de cameră cu Andrea, trecu din camera dublă în cameră cu mine și târî după el vreo trei valize de terfe. Avea atâtea haine, ca odată desfăcute, nu mai încăpeau nici în valize și nici în dulapul din cameră. Așa și nu am aflat ce îl făcea să ducă după el atât de multă lenjerie și haine de schimb pe care nu le îmbrăca niciodată.

Alex mi-a spus că e gay, la care eu i-am zis că nu mă interesează orientarea lui sexuală și că ar trebui să convenim de la bun început să nu aducem în camera care locuim femei sau bărbați…

Alex s-a dovedit foarte interesat de Socialism. Mă ruga de mai multe ori să-i vorbesc despre viața din Uniunea Sovietică și spunea că e un simpatizant al lui Lenin și al Marxismului… Teza de doctorat tot în domeniul echității sociale vroia să o facă.

”Tu ești deocamdată unica persoană pe care o cunosc că a trăit în socialism” îmi zicea el.

Îi povesteam firește despre viața de student pe care o avusem în URSS, la Chișinău, despre bursele pe care studenții le primeau de la stat și despre căminul practic gratis cu care eram asigurați…

”Este adevărat că a fost foarte bine în socialism?” întreba Alex. Avea un stil frontal de a formula întrebările, direct, la temă, fără ocolișuri.

”A fost foarte bine, zic, fiindcă eram tineri studenți îndrăgostiți de fete și de învățătură… Socialismul ar fi câștigat foarte mult dacă nu ar fi avut o elită privilegiată și un sistem ierarhic al societății…”

”Deci nu era egalitate?”

”Egalitate deplină nu poate fi nicăieri și niciodată. Totuși nu era o diferențiere atât de mare precum e în Irlanda, bunăoară, iar oamenii nu puteau să aibă un hotel privat ori o oarecare altă afacere privată decât gospodăria în care locuiau la țară ori la oraș…”

”E adevărat totuși că și apartamentele erau împărțite gratis pentru oamenii sovietici?”

”Nu pentru toți. Eu am fost după terminarea universității, de exemplu tânăr specialist într-o parte a Moldovei, numită azi Transnistria, dar nu am fost asigurat cu apartament ori cu casă, deși aveam și copil mic… Când am început să-mi caut dreptate, mi s-a spus direct ”Dacă nu vă place, cărați-vă de la noi…”

Lui Alex părea să-i placă mai mult exemplele pozitive despre socialism decât cele care arătau și existența unei oarecare nedreptăți sociale. I-am zis că mai bine ar fi să fac eu doctoratul în locul lui…

”Dar ce crezu că a dus la dispariția socialismului?”

”Socialismul a dispărut tot din acea cauză din care va dispărea și capitalismul – din cauza lăcomiei în acumularea profitului și diferențierilor după criteriu național. În fosta URSS rușii erau privelegiați, tot așa cum sunt privelegiați vorbitorii de limbă engleză azi în Uniunea Europeană. Cele mai multe cărți și cele mai multe emisiuni radio sau TV erau în rusă, deși trăiam într-o republică cu o populație majoritar românească (bine, și aici trebuia să-i explic de ce moldovenii și românii sunt tot una dacă vorbim de limbă și istorie…). Minciuna și falsul entuziasm nasc cadavrele politice, care duc orice societate la pierzanie. Asta s-a întâmplat și cu URSS-ul.”

About Tofan Gheorghe

I was born in Moldova. Have my degree in human communication. Love reading, writing, watercolor. I live and work in Dublin, Ireland.
This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s